luni, 12 octombrie 2015

11 octombrie 1512 - 11 octombrie 2015

Comuna Costești

               Comuna  Costești  se află situată în județul Vâlcea în zona geografică a nord-estului Olteniei și este poziționată la extremitatea vestică a depresiunii Horezu.
                Teritoriul comunei  are o suprafață totală de 100,2 kmp din care 85,1 kmp o reprezintă  zona Nordică, montană și împădurită a localității, iar 14,9 kmp, o reprezintă zona sudică, locuită, compusă din satele: Costești, Pietreni, Văratici și Bistrița.
                   Satele sunt împărțite în mai multe cătune, care nu au însă rol administrativ: satul Costești cu cătunele Costești, Ferigile, Blezeni, Popești, Secături și Grămești; satul Pietreni cu cătunele Pietreni, Ciorobești, Gruiețe, Mejdini și Ruget; satul Văratici cu cătunele Văratici, Linia Vie, Mlăci și Căline; satul Bistrița cu cătunele Bistrița, Bolniceri, Pomești și Peri.
                   Componenta majoră de relief o reprezintă munții care ocupă nordul comunei pe aproximativ 80% din teritoriu (Carpații Meridionali), restul de 2o% fiind reprezentat de dealuri submontane.
                    Clima este temperat-continentală moderată.
                    Rețeaua hidrografică se constituie în două componente majore: rețeaua hidrografică a râului Bistrița, cu afluenții săi montani Cuca, Pârîul Rece și Gurgui și rețeaua hidrografică a râului Costești, cu afluenții săi montani Neteda, Scânteia, Voiceasa, Ghelălău, Izvorul Larg și Izvorul cu Rugi.
                    Comuna Costești dispune de o floră diversificată și interesantă, ce dispune de o serie de endemisme și plante rare ocrotite de lege, unele da facture submediteraneană, iar altele declarate monumente ale naturii.
                    La datele din recensământul din 2002 populația comunei este de  3681 locuitori.
                    Prima atestare documentară a comunei este cunoscută  prin pomenirea lui “Popa Francu din Costesti” într-un hrisov din 11 octombrie 1512.
                    Comuna este renumită pentru monumentele ei istorice, muzee si frumuseti ale naturii.
Monumente istorice, monumente ale naturii
·        Pestera Sfantului Grigorie de la Bistrita (a Liliecilor)
·        Manastirea Bistrita
·        Manastirea Arnota
·        Biserica de Lemn din Gramesti-1664
·        Biserica Parohiala Schitul Pietreni (Schitul de Subpiatra sau Schitul 44 de Izvoare)
·        Biserica (schitul) Papusa
·        Biserica (schitul) Peri
·        Biserica Ciorobesti
·        Biserica veche din Costesti (Grusetu)
·        Crucea de Sudos
·        Necropola hallstattiana de la Bistrita
·        Necropola hallstattiana Ferigile
·        Muzeul de Arta Costesti
·        Muzeul Trovantilor (muzeu in aer liber)
·        Casa Istocescu
·        Stabilimentul Bailor Costesti
·        Moara cu joagar din catunul Ciorobesti
·        Podul Bibescu Voda si Crucile in piatra din Cheile Bistritei
·        Zona istorica rurala a satului Bistrita
·        Cheile Bistritei
·        Cheile raului Costesti
·        Biserica parohiala Secaturi
·        Biserica parohiala Costesti
·        Parcul National Buila-Vanturarita
·        Izvoarele sulfuroase “La Pretorian”

Personalitati locale:
·        Aurelian Sacerdoțeanu -  istoric, arhivist
·        Constantin Popian - artist, profesor
·        Alexandru Bălintescu - arhivist, muzeograf (donator al colecției din Secția de Artă “Gh.D.Anghel”
·        Vasile Nițulescu -  actor
·        Matei Grigorescu-Bălintescu -  preot
·        Dumitru Tanasescu -  învățător, primar
·        Dumitru Dumitrescu -  sculptor, primar
·        Nicolae Țicu -  primar
·        Nicolae Ciobanu – istoric, cercetator, general de brigade (r), autor a aproximativ 600 de lucrari științifice (biblioteca publică îi poartă numele)
·        Petre Dinulică – inginer silvic, poet
·        Nicolae Făulete – profesor pensionar, istoric, autor monografia comunei
·        Dumitru Bondoc -  inginer, autor monografia comunei si a bisericilor Grușetu si 44 de Izvoare
·        Nicolae Chipurici – arhivist, autor monografia comunei
·        Ion Catrina - scriitor

Invitație la turism și drumeție:
1.     Pietreni-Schitul Patrunsa-Schitul Pahomie
2.     Pietreni-Vârful Buila-Vârful Vânturarița
3.     Pietreni-Dosul Builei-Curmătura Govorei
4.     Bistrița-Plaiul Zănoaga-Vârful Govora-Plaiul Neteda –Pietreni
5.     Costești-Horezu-Tg.Jiu
6.     Costești-Rm.Vâlcea-București
7.     Turul comunei
Meșteri populari:
·        Crăcana Rodica- tesături din lâna
·        Lăpădat Elisaveta-scuptura, icoane pe lemn
·        Greuruș  Petre-mături de mesteacan, obiecte de lemn –casnice
Manifestari culturale:
·        Intâlnirea fiilor satului - “La obârșie, la izvor” – Izvorul Tămăduirii
·        Târg de Sfânta  Maria - 15 august
·        Festivalul Internațional al Romilor - 8 septembrie
·        Ziua Recoltei – prima duminică din octombrie

Ansamblul “Floricica” în care este inclus grupul de dansuri populare “Domnițele”-înființat în 1983 (prezintă un fragment “Bărbieritul mirelui” din Nunta - obicei de trecere)
Lautari: Mirel Stoica-vioara, Petre Stoica-acordeon
Internet gratuit și asistență IT in Biblioteca Publică ”G-ral Nicolae Ciobanu.
OBICEIURI DIN COSTEȘTI - VÂLCEA
1. OBICEIURI LEGATE DE MOMENTELE PRINCIPALE DIN VIAŢA OMULUI
a) NAŞTEREA -  venirea pe lume a unui nou-născut reprezintă unul dintre momentele de seamă din viaţa omului care a prilejuit dezvoltarea unei bogate palete de practici şi credinţe populare, a unor obiceiuri caracteristice. Naşterea, etapele care o precedă şi cele care îi succedă, au un specifi c al lor prin care se solicit anumite elemente.
Obiceiurile şi practicile legate de acest moment însemnat din viaţa omului sunt
destul de numeroase în cadrul comunei Costeşti, conţinând elemente specifi ce acestei zone. În cadrul acestor obiceiuri nu se remarcă deosebiri mari de la un sat la altul, datorită faptului că între toţi sătenii se menţine o strânsă legătura în plan spiritual.
Venirea pe lume a copiilor determină un semntiment de mare bucurie care se
asociază cu grija faţă de ei.
b) NUNTA (obiceiuri practicate la nuntă)
Căsătoria reprezintă unul din momentele de căpetenie din viaţa omului. Nunta
ţărănească a fost şi rămâne o adevărată sărbătoare nu numai pentru un grup familial restrâns, ci şi pentru întreaga colectivitate sătească.
Mersul în pețit, mersul după tufan, dusul coșului cu mâncare, pusul florii de ginere, mersul la nași, bărbieritul mirelui, ”învălitul miresii”, Bradul, Fedeleșul, petrecerea de nuntă,”dezvălitul miresii”, bătutul bradului sunt câteva dintre obiceiurile din cadrul nunții.
c) ÎNMORMÂNTAREA
Credinţele şi practicile în legatură cu moartea şi înmormântarea sunt numeroase şi în Costeşti. Semnele prevestitoare morţii, după localnici sunt: când cântă pe lânga casă sau pe casă cucul, cucuveaua şi bufniţa sau când cânta o găină cocoşeşte. Când pe cer se vede ”căzând o stea” se spune că a murit cineva în alta parte. 14 iulie 2015 - Încă se mai bocește (soția lui Vasile Măgureanu)
2. OBICEIURI CALENDARISTICE
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ oferă prilejul unor manifestări tradiţionale foarte bogate.
Acestea se desfăşoară între 24 decembrie şi 7 ianuarie şi au ca punct central zilele Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei cu ajunurile respective. ”O caracteristică majoră a acestor sărbători o constituie repertoriul lor deosebit de bogat în datini şi credinţe, în realizări artistice literare, muzicale, coregrafi ce, mimice şi dramatice”. Sunt manifestări de o deosebită bogăţie folclorică: colindul, uratul cu Pluguşorul, cu Sorcova sau cu Capra, urările cu Steaua (practicate foarte rar), care fac din sărbătorile de iarnă una dintre cele mai inedite şi originale manifestări spirituale ale sătenilor din Costeşti.
”Daţi-ne-un covrig
Că murim de frig,
Daţi-ne o nucă
Să ne vedem de ducă.”
Boboteaza – se sfințesc izvoarele
Sf Gheorghe – se aduce tufan (ramuri tinere) la porți
Lăsata secului – se dă cu Bărdăușul (Mătăuzul)
Clăci – la depanușatul porumbului
ŞEZĂTORILE se practicau mai ales în trecut, în cadrul lor fiind prezentate aspecte variate din viaţa folclorică a comunei: cântece, povestiri, basme, jocuri. Aici veneau fetele cu lucrul în mână şi feciorii cu fluierul la brâu. Se şi lucra, dar mai ales se cânta şi se juca. Se mai practică încă dar la dimensiuni mult mai mici.
Lucrul mergea bine însoţit de cântece şi voie bună.
Şezătoarea reprezintă un adevărat prilej de întrecere artistică nedirijată de nimeni, dar controlată în permanenţă de gustul pentru frumos al întregii colectivităţi. Este un proces de transmitere a folclorului, dar uneori şi de zămislire a acestuia.
Monografia istorico-etnografică a comunei Costești - județul Vâlcea, autor Nicolae Făulete, (scurte completări – biblioteca publică)


 11 octombrie - Ziua Recoltei in Costesti - Valcea, editia a II-a

Bine ati venit!



Adăugaţi o legendă



 Andreea Maria Virje, un nume de care cu siguranta vom mai auzi!


 Gheorghe Osiac si familia sa ne-au adus pe langa produse din gospodarie si o prezentare Power Point







 A fost prezentat si filmul bibliotecii publice "La obarsie, la izvoare"

 Rodica Cracana ne-a adus pe langa tesaturile ei si produse din lapte... Ati mancat branza marunta cu smantana, asa ca la bunica?!


 Domnitele (Elena ;) Hermina Balutoiu si Mihaela Silvia Magureanu) ne-au prezentat dulceata lor, printre altele: dulceata de ardei iute, specialitatea Herminei, dulceata de prune cu alune si dulceata de pepene verde)





 Oaspeti la targul nostru si in Sectia de Arta "Gh.D.Anghel"
 Un atelier ad-hoc la targul nostru. Multumim, Andreea Maria Virje!

 Gheorghe (Gigi) Osiac ne imbie...
 Salata de legume verzi de la Mihaela Osiac.

 Prezentarea filmului "Sensul continuitatii"- realizat de prietenul nostru, Ionut Lazarescu. (Filmul se gaseste si pe You Tube si ne-o prezinta pe  Rodica Cracana, mester popular)





 O familie unita! Rezultatele se vad! Baietii, Madalin si Mihai sunt amandoi studenti dar isi ajuta parintii la gradina si solarii de cate ori pot.




 Dulceata de ardei iute a Domnitei Hermina (Elena Balutoiu ;) ) este la mare cautare!
 Pentru Mihaela Osiac nu putem avea decat cuvinte de lauda!
 Nicusor Greurus si familia lui continua traditia familiei.
 Primarul nostru, Toma Marius Pestereanu primit cu paine (colac cald) si sare...


 Andreea Maria Varje din Baile - Govora si Carmina Badea, ucenicul zilei






 Lucrarile Andreei au fost admirate si apreciate. 














Multi ani buni cu sanatate!

 11 octombrie 2015 - Douasprezece cupluri au fost sarbatorite de Primaria Costesti la aniversarea a cincizeci de ani de la casatorie.
















Dubla lansare de carte a arhimandritului Veniamin Micle






 Fostul primar, profesor Dumitru (Dorel) Martinescu si profesorul Aurelian Stoican au fost felicitati pentru intreaga activitate.








Bibliotecar, Mihaela Silvia Magureanu